Proiectele finanţate din Fondul Ecologic National in perioada anilor 2011-2016

Peste 2,1 miliarde lei a aprobat spre finanțare Fondul Ecologic Național pe durata anilor 2011-2016. Sumele respective au fost alocate pentru 1 771 proiecte, multe dintre ele fiind tranșe ale solicitărilor de suport financiar mai mari.

În perioada anilor 2011-2016 au avut lor treizeci și trei de ședințe ale Consiliul de Administrare al Fondului Ecologic Național. Anual, consiliul s-a întrunit în ședințe între patru și șapte ori. De cinci ori au fost convocate ședințe la care au fost aprobate spre finanțare doar câte un singur proiect. Consiliul a mai fost convocat o dată pentru două proiecte și încă o dată pentru alte șase proiecte. În cadrul celorlalte ședințe au fost aprobate spre finanțare de la 19 până la 163 proiecte, sumele totale aprobate variind între câteva milioane și 230 milioane de lei.

Descarcă datele in format digital (actualizat 29.12.2017): Fondul Ecologic Național 2011-2016 (format Excel)

Vezi Structură și detalii date

Datele proiectelor aprobate spre finanţare din Fondul Ecologic National in perioada anilor 2011-2016 au fost colectate din sursele oficiale și conțin următoarele coloane:

    1. Număr dosar,
    2. Număr ședință FEN,
    3. Dată ședință FEN,
    4. Proiect,
    5. Beneficiar,
    6. *Codul unic de identificare a localității (numeric), Exemplu: 100
    7. *Codul unic de identificare a localității (text), Exemplu: CUATM-0100,
    8. **Tip beneficiar,
    9. Număr contract,
    10. Dată contract,
    11. Termen executare contract,
    12. Sumă aprobată,
    13. Sumă solicitată,
    14. Termen executare acord adițional.

* Pentru comoditatea utilizării ulterioare a datelor, pentru fiecare proiect a fost introdus codul unic de identificare a localității din Clasificatorul unităţilor administrativ-teritoriale din Moldova (CUATM).
** Clasificare efectuată de către noi.

DISCLAIMER. Datele prezentate au fost procesate automat și manual și au un caracter informativ. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru corectitudinea și actualitatea datelor.

Vizualizarea analitică a datelor presupune vizualizarea și analiza detaliată și interactivă a datelor. Pot fi selectate câteva valori de interes sporit, iar vizualizarea se ajustează automat la setul de valori indicate. Instrucțiuni accesare APLICAȚIE analitică de vizualizare a datelor.

Exemple de vizualizări a datelor preluate din APLICAȚIA analitică (print sceen):

   

Bază de date și vizualizările au fost elaborate cu sprijinul proiectului „Consolidarea capacităților societății civile în domeniul utilizării datelor deschise”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și finanțat de programul Republicii Slovace de Transfer al Cunoștințelor și Experienței de Tranziție al SlovakAid.

Toate opiniile aparțin autorilor/autorului și nu reflectă poziția oficială a PNUD Moldova, Guvernului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Slovace sau afiliaților acestora.